Nu stă in firea mea să comentez despre fotbal. Nu consider că am un cuvânt de spus, fiindcă nu mă pricep şi nici nu prea mă pasionează. Dar asta nu inseamnă ca nu pot să constat anumite lucruri.
Am văzut şi eu ultimele două meciuri ale României. Ba chiar la România – Olanda am fost târât cu brutalitate într-o terasa, prilej în care mi-a fost dat, din nou, să văd de câtă ipocrizie dau dovada multi români si cum marea majoritate se lasă condusă de instinctul de turmă.
Şi ca să-mi argumentez cuvintele…
La România – Italia si România – Franta toata lumea era innebunita, de ce bine jucăm, ce buni suntem şi ce jucători valoroşi avem. La finalul meciurilor, desi s-au terminat la egalitate, o stare de euforie se instalase, patriotismul era in floare si toată lumea striga Hai Romania! Păream a fi un popor unit, mândri de echipa naţională si toleranţi la greselile lor, inevitabile de altfel. Chiar si dupa ce Mutu a ratat penalty-ul, pe feţele tuturor se citea inţelegerea. “Lasă bă că tot el a băgat primul gol!” ; “Lasă bă că i-a murit bunica!” ; “Lasă bă că a jucat săracu…”
Trebuie să recunosc că mi-a părut bine să văd atâta solidaritate din partea noastra, chiar dacă a apărut numai datorită Euro 2008. Este frumos să vezi “România îmbrăcată în galben”.
Dar cum orice minune ţine trei zile, pe cât de repede s-a consumat norocul nostru, pe atât de repede s-au consumat şi sentimentele sus descrise. După primul gol încasat, deja in jurul meu nu se mai auze altceva decât “Cei mai prosti suntem!” ; “Ştiam că aşa se va întâmpla!” ; “Aşa ne trebuie, sa ne mai dea vre-o doua!” ; “Uăăăă!!!” ; “Piţi e un incapabil!” şi pot continua asa…
Acum spuneţi-mi şi mie, dacă asta nu este ipocrizie atunci ce e? Vorbe la nervi? Ok le accept din partea celor care se uitau la meci, si firesc, comentau in timpul meciului, dar nu mă aşteptam la asemenea reactii din partea presei, din partea persoanelor publice si chiar oficiali din fotbal.
Ce pot spune e că ne place la nebunie să avem ce călca în picioare, să avem pe cine da vina si să ne lăudăm cu ce am fi făcut noi dacă … Toate astea ne plac mai mult decât ne place să fim uniţi. De fapt încep să cred că şi atunci când suntem uniţi o facem doar pentru aparenţe sau pentru că se potriveşte cu interesele noastre din acel moment. Ni se pare mai comod să vorbim despre ce fac alţii decât despre ce ar trebui să facem noi, ne place mai mult să-i invidiem pe alţii decât să încercăm să ne ridicăm noi şi atunci cand cineva se ridică nu ne dorim decât să cadă ca să ne creeze prilejul de a-l face şi mai constient de situaţia în care se află si evident .. in antiteză .. să ne simţim noi bine că nu suntem in situaţia lui.
Suntem un popor ipocrit care traieste într-o eterna antiteză cu cei către care am aspira … Hai România!
