In primul rand, doresc sa va atrag atentia asupra faptului ca tot articolul este un mare SPOILER asa ca daca nu le-ati vazut pana acum, sau daca doriti sa le mai revedeti, inchideti ochii ACUM si urmati pasii de mai jos:
- Uitati-va la tastatura;
- Puneti degetele pe tastele Alt si F4;
- Apasati mai intai tasta Alt apoi F4;
- Deschideti ochii;
- Porniti din nou browser-ul de Internet;
- Intrati pe http://laplictis.wordpress.com;
- Cititi alt articol.
Cum sa cititi acesti pasi cu ochii inchisi? … stiu ca nu ati inchis ochii cand v-am spus eu! In schimb, ii puteti inchide… 1… 2… 3… ACUM.
Bun… si acum ca am scapat de o jumatate din vizitatori, si am plictisit cealalta jumatate, sa discutam despre filme cu cei 0 vizitatori ramasi.
Vom analiza filmele in ordine cronologica.
Iron Man l-am vazut aseara, asa ca incepem cu el. 
Si intamplator, printr-o coincidenta bizara, a aparut oarecum primul, adica undeva intre 2003 – 2008, ceea ce il plaseaza, de fapt, la mijloc, dar cum sunt doar doua filme si nu avem un mijloc bine definit ne vom minti frumos ca este primul.
Filmul se incadreaza perfect in tiparul Marvel Comics, urmand toate stereotipurile disponibile la carte. Eroul este, ca de obicei, un tip sofisticat dar superficial, plin de bani si cu relatii sus-puse, care trece printr-o experienta life-changing, ce-l determina sa devina un super erou si sa-si poarte izmenele peste pantaloni, fie ele si de metal. Ca deh… dupa o experienta de genul acela trebuie sa ramai cu niste sechele.
Ca si Batman, omul nostru de tinichea se pune pe mesterit si-si trage un costum meserias, plin de gadget-uri care mai de care mai folositoare si mai explozive. Odata ce opera sa este completa, se apuca de curatat lumea de rau. In cazul nostru, element inovator, teroristii!
Da! In aceasta ecranizare teroristii din Afghanistan sunt cei ce il determina pe Robert Downey Jr. Tony Stark, eroul nostru, sa-si dedice restul vietii starpirii celulelor teroriste din munti pentru petrol binele omenirii.
Ca de obicei este tradat de partenerul lui, care se dovedeste a fi si Arch-Nemesis-ul sau. Ala rau isi face si el un costum cu izmene de fier, doar ca de 2 ori mai mare si mai puternic decat Iron Man.
Tot ca de obicei, la finalul filmului are loc o lupta epica intre cei doi, in care, ca de obicei, in cel mai pur stil hollywoodian, ala mic, pricajit si asuprit castiga.
Pe scurt: Filmul este chiar misto! Doar cand ati inceput sa va uitati la el nu v-ati astpetat sa fie vre-un King Lear sau Tristan si Isolda, nu?
Multe faze haioase, dialoguri usoare si multa, multa actiune, fara o picatura de sange. Este exact ce imi doream sa fie. Nu mi-a solicitat mai mult de cei doi neuroni disponibili sa-l urmaresc, ceea ce este foarte bine!
Si urmand firul logic, cum dupa 1 urmeaza 2 este timpul sa trecem la The Incredible Hulk.
Eeee… cu Hulk este o cu totul o alta poveste, oarecum. Trebuie sa recunosc ca nu am mai trecut printr-o asemenea deceptie in timpul unui film de cand am vazut Spiderman 2. Ambele filme (Spiderman 2 si The Incredible Hulk) se vor mai mature, adica exact cum nu sunt. Accentul se pune mai mult pe omul din spatele mastii/radiatiilor Gamma, trairile acestuia si … CAT DE RATAT ESTE. Cu greu am rezistat 114 minute pentru cele trei scene de actiune din tot filmul.
Eroul nostru se incadreaza in cea de a doua categoriie a stereotipurilor de eroi, in antiteza totala cu prima. Daca primii sunt persoane de succes si superficiale care se “trezesc” si-si investesc averea pentru a face bine in lume, cei din a doua categorie sunt niste ratati carora nu le-a iesit nimic in viata, pe nici un plan, au trairi interioare profunde, depresii cat cuprinde si cum nu au avere sa investeasca in costume high-tech aleg varianta mai ieftina de a deveni super-eroi: se radiaza si ei cu ce apuca, unii cu paienjeni altii cu raze gamma.
Nu inteleg de ce scenaristii de la Hollywood, cand se hotarasc sa mai toarne un film cu un erou din cea de a doua categorie, se invart intr-una in jurul existentei lui deprimante si total neinteresante! Oare asa isi imagineaza ca mai dau profunzime unui film care nu are nevoie de asa ceva?
Ca si in Iron Man, la finalul filmului are loc o lupta epica intre Hulk si un Hulk mai mare si mai rau, din care, ca de obicei iese invingator Hulk-ul nostru mai mic, pricajit si asuprit.
Pe scurt: Filmul m-a plictisit teribil! Nimic nou, nimic original. Nu are nicio scena haioasa, actiune putina in comparatie cu Iron Man, dialoguri lungi si plicticoase, ce se vor deep dar sunt foarte previzibile.
Pacat de Edward Norton si de mine, ca acum trebuie sa ma uit de 10 ori la Fight Club ca sa nu-mi schimb parerea despre el.
O remarca mai fac!
Ati observat ca in ultimul timp toate filmele de acest gen se invart in jurul aceleiasi idei? Armata americana/engleza face un experiment militar/vrea sa faca un experiment militar din cauza caruia ajunge sa rada de pe harta aproape toata populatia SUA/Anglia sau a unui oras din zonele respective. Fie ca zombi, fie un virus mortal, fie mutanti sau… batman batman, ideea e aceeasi.
La fel si in cele doua filme sus mentionate. In Iron Man chiar eroul nostru era cel care crea armament si facea experimente pentru armata americana, iar in The Incredible Hulk armata americana vrea sa-l prinda pe Hulk sa faca experimente cu el.
Oare greva scenaristilor nu s-a terminat, de nu mai ies astia din rutina “armatei care tot face experimente”? Va dau eu o idee de scenariu original: armata romana face un experiment, din cauza caruia ajunge sa rada de pe harta aproape toata populatia Angliei, mai putin o mana de oameni, care sunt salvati de Greuceanu, singurul supererou care isi pastreaza chilotii in pantaloni.
Hai ca nu au fost asa de multe spoilere in acest articol… ce teapa si-a luat prima jumatate de vizitatori care a plecat )
