Cenzura sau dreptul la opinie in Basarabia?

Nu stiu daca sunteti la curent cu ce se intampla in Republica Moldova mai nou, si nu inteleg de ce la noi nu sunt mediatizate de loc faptele celor 12 tineri pasibili de inchisoare pe 7 ani pentru … romanism. Oare Elodia este mai importanta?!?

Va spun eu, Elodia este moarta! A fost ucisa de Tolea si Cioaca dupa ce au aflat ca s-au infectat cu HIV de la ea. Promit sa revin cu mai multe informatii despre cazul Elodia mai jos.

… Si acum ca v-am captat atentia, sa va spun ce se intampla in Republica Moldova.

Acum cateva zile Voronin a declarat ca vrea sa-i scuteasca pe jurnalisti de amenzi.
“E rau daca puterea le inchide gura jurnalistilor de opozitie” declara Voronin la o intalnire cu sefii institutiilor de presa din Basarabia, mai departe, promitand abrogarea articolului din Codul Civil care permite sanctionarea materiala a jurnalistilor.

Mai multe despre declaratiile lui Voronin puteti citi aici.

Pana aici totul ok, chiar laudabil. Doar ca la doua zile de la declaratiile liderului comunist despre “libertatea presei” si “libera exprimare”, in cel mai pur stil democrat comunist, administratorii unui portal de stiri din republica Moldova sunt fortati sa divulge IP-urile unor tineri care si-au exprimat parerea despre sistemul aflat la putere, si au oferit niste “solutii” ce-i drept cam radicale.

Odata aflate IP-urile, au fost trimisi “experti” sa confiste calculatoarele liceenilor pe motiv ca “pun la cale o mişcare radicală, ce-şi declară drept scop lichidarea Republicii Moldova şi anexarea la România“, ca apoi sa fie chemati de procuratura mun. Chisinau ca sa fie anuntati ca pot fi acuzati de instigare la Razboi Civil si ca ii paste 7 ani de inchisoare.

Procuratura a declarat oficial ca tinerii sunt cercetati penal “pe faptul chemărilor publice la răsturnarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova şi pe faptul acţiunilor intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei, difuzate prin intermediul reţelei «Internet» de persoane neidentificate“.

Comentariile liceenilor si un articol mai elaborat pe aceasta tema gasiti aici.

Intre timp blogosfera moldoveneasca, si nu numai, a luat foc.
Reprezentantii partidelor de opozitie au luat si ei “o atitudine” oficiala, chiar daca prea slaba si timida in comparatie cu tinerii care au impanzit forumurile si blogurile.

Acestor 12 tineri/bloggeri/forumisti li s-a facut dosar penal, vor primi amenzi usturatoare si posibil 7 ani de inchisoare pentru libera exprimare pe internet, impotriva sistemului comunist, si manifestarea unui romanism, se pare… ilegal.

Am citit si eu comentariile tinerilor. Intr-adevar instiga la violenta. Actiune pe care nu o sustin si mi se pare ca nu au abordat problema corect. Dar mult mai condamnabile sunt actiunile sistemului comunist, desi de loc mirabile.

Instituirea controlului prin frica a fost intotdeauna o metoda cat se poate de comunista, insa nu cred ca se mai poate aplica si in prezent. Sincer nu cred ca un sistem dictatorial precum comunismul isi mai are locul in noua lume.

Ca urmare a actiunilor procuraturii com. Chisinau, o multime de tineri se vor aduna Sambata, 14 iunie, la rondul Arcului de Triumf din Chisinau, pentru un protest PASNIC si cat se poate de legal.

Eu in schimb am o mare nedumerire… De ce la noi in media nu a aparut nimic legat de acest eveniment, care este atat de asemanator cu cazul Ilascu, pe tema caruia s-a facut atata valva? Ce s-a schimbat intre timp?

.. Si ca sa ma tin de cuvant, referitor la serialul Elodia, ce am scris mai sus este o aberatie personala, scrisa La Plictis!

Surse:

• Un reportaj facut de ProTV Moldova
• Declaratiile lui Voronin privitor la “libertatea presei”
• Comentariile tinerilor acuzati
• Atitudinea partidelor si organizatiilor opozante
• Anunt la moblizare generala
• Blogul lui Tudor Cojocaru, unde se dezbate mai pe larg subiectul
• Un schimb de replici foarte interesant, cititi comentariile!

Monologistule …sa inveti sa asculti!

“Sunt oameni care nu poti sa le bagi lucruri in cap nici cu forcepsul”
Loredana Groza

Ati intalnit vreodata oameni de care pur si simplu nu ai loc? Sigur ca da! In cazul in care nu i-ati observat pana acum, atunci mai iesiti din casa, sau, in cazul in care nu sunteti siguri atunci urmariti daca:

• intotdeauna are ceva de spus;
• va intrerupe mereu in mijlocul unei fraze;
• daca nu schimba subiectul imediat (probabil nu se pricepe la el), atunci sigur este proaspat informat (a vazut el un documentar pe tema respectiva…) si tine neaparat sa termine ideea inceputa de tine… sa vada toata lumea ca si el are un cuvant ferm de spus;
• daca incepi sa povestesti ce ai patit zilele trecute sigur el are o poveste mai tare, care a avut loc chiar acum cateva momente, eventual chiar inainte sa va intalniti;
• daca din nefericire apuca sa deschida un subiect, chair si atunci cand acesta s-a consumat iar toata lumea este vizibil plictisita, el tot mai are ceva de adaugat, facand astfel imposibila schimbarea subiectului;
• atunci cand sunteti suparati si va varsati amarul unor prieteni, “monologistul” mereu isi va incepe discursul de consolare cu “Lasa ba, ca si eu…..” urmand ca apoi sa traga cu dintii de audienta, si sa devina un nucleu al compasiunii afisata din politete;
• mereu discutiile cu el vor fi in contradictoriu, ajungandu-se la auto-contraziceri si concursuri de genul “care se pisa mai la distanta impotriva vantului” … verbal evident;
• si nu in ultimul rand… de fiecare data cand ii prezentati un argument, din momentul in care ati deschis gura el incepe sa se gandesca la un contra-argument, viteza lui de reactie denotand clar ca nici macar nu s-a obosit sa inteleaga ce vreti sa spuneti.

De fapt “monologistul” nu este altceva decat un motor de cautare semi-inteligent care frunzareste prin afirmatiile voastre cautand cuvinte cheie. Odata gasite cuvintele cheie, le compara cu multitudinea de idei, jumatati de fraza, concepte prost intelese si cine stie ce alte ramasite de informatii plutitoare din creierul sau, ca apoi sa va verse cat mai repede posibil un contra-argument, care sa aibe cat de cat legatura cu discutia respectiva.

Daca printr-o minune, si multi neuroni arsi, pricepe cat de cat ce ati vrea sa spuneti, si-si da seama cat de idiot a fost, incheie imediat discutia cu ceva de genul “Gata ma, stiu… nu vroiam decat sa te tachinez!” luandu-va astfel si satifactia unei dezbateri castigate si lasandu-va doar cu o durere de cap.

Din pacate inca nu am gasit o solutie buna pentru a pune la punct un “monologist”. Si va spun sincer ca ignorandu-l nu ajungi nicaieri. In 90% din cazuri “monologistul” este genul de persoana in cazul careia vorba “l-as lasa dar nu ma lasa el pe mine!” se aplica perfect.

Daca cineva stie o solutie impotriva acestor gen de oameni, va rog sa-mi spuneti si mie.

Bookfest

“Lumea de azi e plina de prostie. Prostia vine din doua parti: de la tarla de oi sau de la prea multe carti citite. Asa ca aveti grija ce si cat cititi.”
Antonie Solomon

Ieri am ajuns si eu pe la Bookfest. La cat de mult a fost mediatizat si la “succesul” de care se spune ca se bucura ma asteptam sa fie mai multa lume. Sincer, mult mai multa lume. Poate un motiv ar fi fost ca am ajuns eu in timpul saptamanii, dar sincer am vazut mult mai multa lume la targul de cosmetica… nu ma intrebati ce cautam acolo .

Media de varsta a vizitatorilor este undeva intre 30-55 de ani. In cele aproximativ 2 ore petrecute acolo nu am vazut nici un cocalar sau vre-o printesa, dar oricum nu prea se integrau in peisaj.

Chestii interesante:

• editura Teora cu o prezenta foarte slaba, un stand foarte mic. Numai carti practice sau pentru copii.
• la editura Nemira niste oferte foarte bune. Intreaga serie “Ender” a lui Orson Scott Card la numai 75 lei.
• la Editura Masonica puteti vedea un caracter parca desprins din cartile lui Tolkein, nerabdator sa poarte o discutie cu voi. Din pacate nu am putut sa-i fac o poza, standul foarte mic si nimeni nu facea poze acolo.
• la o editura religioasa o doamna foarte interesanta. S-ar fi integrat perfect in multimile de bocitoare din “Patimile lui Iisus“.
• si… cireasa de pe tort… Cea mai mare imbulzeala a fost la editura Humanitas, tocmai la raftul cartilor scrise de Plesu, Liiceanu si Cartarescu. Sa mai spuneti voi ca romanii nu sunt intelectuali

Chestii nasoale:

• nu am gasit un fotoliu sau o canapea unde sa ma pot aseza sa frunzaresc o carte.
• dezinteresul total al expozantilor, fata de vizitatori si eveniment in sine.
• discount-urile la carti erau practic inexistente. Cu exceptia catorva, toti vindeau la pret de editura.

Mi-am cumparat 3 carti: Ma numesc Rosu, Cai de acces la esoterismul occidental si Cele 11 legi imuabile ale Internet Brandingului. Daca va hotarati sa vizitati Bookfestul va recomand si voua sa faceti acelasi lucru, mai ales ca pretul biletului de intrare se scade din pretul cartii.

Maine mai trag o fuga pana acolo sa iau un autograf de la Orhan Pamuk. Poate de data asta o sa fie mai multa lume, desi daca editurile nu se hotarasc sa angajeze niste “hostesse” sa prezinte cartile nu cred ca vor atrage prea multa atentie

Emo Demo Nemo Kids

Nu sunt emo, am depasit de mult varsta… de fapt nici nu am auzit de emo kids pana anul trecut prin iarna, iar de atunci tot aud.

Satul fiind de toate posturile, articolele si “stirile” despre copiii emo, care au invadat media on si offline m-am documentat si eu despre “the emo scene“. Cu mana pe inima va pot spune ca daca petreceti macar doua ore informandu-va serios despre ei o sa ajungeti la concluzia ca 90% din ce se spune despre “emo scene” este o mare tampenie. Povesti create pentru rating/trafic si senzational.

In primul rand eu vad copii emo ca pe un produs al “societatii moderne”. Daca in anii ‘70 erau scandalosi hippie, anii ‘80 au fost marcati de rockeri iar in ‘90 hip-hoperii erau “the scene”.

Toate au fost si sunt in continuare forme de exprimare mai mult sau mai putin rebele dar, mai ales, s-au manifestat impotriva mediului in care s-au dezvoltat, impotriva sistemului, impotriva a tot ce era conform, banal si monoton atunci.

Acum eu va intreb cate din elementele care fac parte din viata noastra, care ni se par normale si “conforme”, mai mult sau mai putin sensibile, se gasesc in antiteza totala cu ce vedem la emo kids?

Emo vine de la emotiv, emotional.
Celora care nu inteleg prea bine acest termen, si-l asociaza cu tristetea sau starile de depresie si suicid, le recomand, cu cladura, DEX-ul.

Cati dintre noi mai pot spune astazi ca sunt capabili sau au timp sa iubeasca cu adevarat? Si prin asta nu vreau sa ma limitez doar la persoanele apropiate. Cati dintre voi puteti spune ca iubiti cu adevarat viata, ca iubiti o planta sau o pictura? Catora dintre noi ne mai tresare inima la vazul unui rasarit sau atunci cand mergem desculti prin iarba.

Aceeasi intrebare o pot pune si pentru suferinta. Cati dintre noi mai suferim cu adevarat pentru pacatul sau suferinta altuia.

Dupa cum am spus si mai sus, emo kids sunt rebelii societatii noastre, iar daca emotivitatea este trasatura lor definitorie oare noi ce ar trebui sa intelegem din asta? Ca nu mai stim sa traim cu suflet?

Ar mai fi multe de spus despre emo, cum ar fi aspectul lor androgin, dar deja risc sa intru in altele precum spiritualitatea, pentru care nu am timp acum .

In incheiere as dori totusi sa punctez un lucru. “Leave emo kids alone!” si pe Britney .

Nu, serios, accesul la informatii se face mult mai usor, continutul generat de utilizatorii nu este intotdeauna bine documetat iar romanii sunt un popor care iau de bun cam tot ce li se pare senzational. Este usor sa influentezi pe cineva sa fie impotriva unui curent care nu este compatibil cu parerile lui sau despre care, in realitate, nu stie mai nimic.

V-a placut? A fost “cool”, nu?

Pe mana doctorilor… (partea II)

Ziua III, ora 06:00 AM, Programul “doamnei doctor” incepe la 08:00.

Avand in vedere oponentii mei, m-am gandit ca 2 ore inaintea inceperii programului ar trebui sa-mi asigure primul loc “la coada”. Surpriza… eram al treilea.

Incet incet, timp de doua ore, lumea se tot aduna. In jurul orei 8 apare si gloata de zilele trecute, care incepe sa se certe cu restul lumii, ca lor “le-a dat doamna doctor un numar” si ei trebuie sa intre primii.
La ora noua, deci cu o ora intarziere, apare si doamna doctor, fresh si zambitoare ca o floricica. Vazand ca in salonul de asteptare se formasera doua tabere care se certau de zor, mai face un “anunt oficial” conform caruia nu se mai tine cont de numere iar intrare se face pe baza unui sistem FIFO. Ce bine ca nu am stat si eu cu o zi in urma sa-mi dea doamna doctor “un numar”.

Dupa inca o ora de asteptare, si un loc cedat in favoarea unei batrane care abia se tinea pe picioare reusesc sa intru in cabinet. Ii spun doctoritei pe cine reprezint si de ce am venit. Asistenta cauta “dosarul” bunicii mele si incepe sa scrie o reteta de medicamente. Ii dau rezultatul analizelor, si fara sa se uite pe ele imi raspune scarbita, ca ea stie ce are bunica mea si nu are nevoie de “astea”. In urma unei discutii mai aprinse doctorita se hotaraste sa-si arunce un ochi peste analize si sa-mi explice si mie ce e cu “Valorile in afara limitelor normale”. Intre timp termina si asistenta de scris reteta si-mi atrage atentia ca nu i-a prescris un medicament, nu mai stiu cum ii zice, care se scrie pe o fisa verde… dintr-un carnetel verde… ca sa vezi…, carnetel pe care statul nu i l-a mai trimis, iar ea nu are de gand sa-l cumpere din banii ei. “Vedeti si voi cum va descurcati cu el!” zice asistenta referitor la medicamentul cu regim special.

Ziua IV, conform analizelor bunica mea are VSH-ul crescut datorita unei infectii la o masea.

Mergem la dentist. Surprinzator de putina lume si destul de aerisit locul. Intra in cabinet, iese dupa 10 min. Trebuie sa mergem sa-si faca o radiografie la masele, ca “doamna doctor” nu are de unde sa ghiceasca care masea e infectata, si sa venim cu radiografiile a doua zi.

Ziua V, astazi, ora 09:00

Ne prezentam cu radiografiile la cabinetul stomatologic. Intra in cabinet, iese dupa 10 min. Zona respectiva este inflamata… nu are cum sa “lucreze” in conditiile astea, plus ca ii este frica “doamnei doctor” sa-i faca anestezie bunicii mele. Ne spune sa venim Vineri, poate pana atunci se retrage inflamatia, si poate dispare si frica dentistei….

Oare este normal sa-ti iei o saptamana concediu doar pentru a-ti face niste analize si a lua niste medicamente?

Asa ca fratilor mancati un mar pe zi, spalati-va pe maini si pe dinti, ca nu se stie cum ajungeti si voi … pe mana doctorilor.

Pe mana doctorilor… (partea I)

Ca un nepot bun ce sunt, sau poate din mustrari de constiinta m-am oferit sa-mi ajut bunica cu analizele medicale, retete si o vizita pana la stomatolog. MARE GRESEALA… si prin asta nu vreau sa spun ca ar fi o mare greseala ca-mi ajut bunica, ci mai degraba ca m-am oferit sa o ajut exact la capitolele sus mentionate.

Ziua I, ora 9:00

In primul rand, ma duc sa ridic fisa de analize de la cabinet.
Program: L-V 8-13 .. wtf ? nici gravidele nu au un asemenea program, dar oare cum vrei sa isi mai faca timp asistenta/doctorul de o spaga dupa program, sau in cel mai onest caz, celalalt job, la celalalt cabinet, unde lucreaza “de dupa amiaza”.

In fine, dupa o coada infernala, care nu m-a mirat de loc avand in vedere programul cabinetului, intru in posesia plicului cu rezultatele analizelor. Il deschid curios, in fata asistentei, care era vizibil iritata de faptul ca-i mananc din timpul ei pretios. Vad in unele locuri niste valori insemante cu rosu… pe semne ca nu e de bine. Nici nu am apucat sa-mi manifest dorinta de a intreba acritura care-i treaba cu “Valorile in afara limitelor normale” ca am si primit raspunsul “Domne’ tu crezi ca eu am timp sa stau cu fiecare in parte sa-I explic? Nu vezi ce-I in spate? Iti spune medicul de familie!” Am inchis plicul si am plecat… si nu ca m-am simtit intimidat de asistenta dar simteam privirile batranilor iritati, din spatele meu, deranjti de faptul ca “nu stiu mersul lucrurilor la analize”.

ora 11:30

Ma duc la cuibul de medici de familie de cartier, ca doar este vis a vis, iar doctorita era “de dimineata”. Acolo o imbulzeala si mai mare, formata din aceeasi gloata de batrani obositi, satui de stat in casa si evident… “nevorbiti”. Domna doctor inca nu a ajuns, desi peste doua ore si jumatate isi incheia oficial programul la cabinet. Dupa jumatate de ora de asteptare se trezeste o menajera, care se tot fataise pe acolo in tot acest timp, sa intrebe mirata de ce mai stam acolo, ca “Doamna doctor nu vine azi!”

Comentariile sunt de prisos.

Ziua II, ora 16:00, “Doamna doctor este de dupa amiaza”.

Ajung la cabinet, gloata de ieri era deja prezenta, in mare parte, de data asta venisera cu intariri. Dupa o ora de asteptare asistenta “doamnei doctor” iese sfioasa din cabinet, si, inghitind in sec, anunta ca “doamna doctor trebuie sa plece”, dar sa asteptam ca va da “bilete la ordin” pentru ziua de maine ). Nu am mai stat dupa nici un bilet.